marți, 1 martie 2011

ONE WORLD 2011


Un eveniment care ma poate scoate din abulia ultimelor luni: OneWorld 2011 are loc intre 16-21 martie. Anul asta doua noi locatii se vor adauga celor doua sali ale cinematecii: cinematograful Corso si NCRR.

vineri, 4 februarie 2011

NOSFERATU la centrul ceh

Miercuri 9 februarie la centrul cultural ceh.
Murnau si Calin Grigoriu. Trebuie vazut!

duminică, 30 ianuarie 2011

Maşina de gătit - în sfârşit




Am făcut deja focul de câteva ori, pentru a se "arde", adică a se duce mirosul de la toate unsorile din fabrică. Abia aşteptăm primele aventuri culinare. Deocamdată căutăm "cocote" din fontă.

Viena cu trenul 2


Am fost şi la Viena cu trenul. Expresul Dacia, a fost o experienţă plăcută, cu bune şi rele.



Vagonul în care am călătorit a fost austriac, însoţitorii aşijderea aşa că rău nu putea să fie.



Zăpada care s-a aşternut de-a lungul traseului a dat un aer de Doctor Jivago peisajului.




Cuşeta a fost superconfortabilă, cu trei fotolii în varianta "salon" şi două paturi suprapuse în varianta de "somn". Un lavabou intregea confortul de la bord.
De la agenţie am fost descurajaţi în ce priveşte vagonul restaurant însă contrar altor istorii de pe net am avut "bord restaurant" şi la tur şi la retur. Am mâncat nişte cârnăciori gustoşi dar personalul părea venit din epoca de aur. Când am sosit la staţia interioară se auzea destul de tare Bon Jovi. Am fost întrebai dacă ne deranjează muzica şi la solicitarea noastră de a o da "un pic mai încet" au oprit-o pentru a porni un cd-player portabil cu Florin Salam.
Vagoanele de dormit sunt pe cale de dispariţie, e clar. La dus am fost singuri în compartiment, iar la întoarcere au mai fost două cuşete ocupate.

marți, 25 ianuarie 2011

Viena cu trenul 1


Aventura-i aventură, vorba lui Lelouch. Chiar dacă pretextul este că nu avem cauciucuri de iarnă şi nu vrem să riscăm intârzieri prin aeroporturi din cauza vremii - adevărul este că tânjeam după o călătorie cu trenul.

Iar expresul Dacia pare că are cele mai puţine şanse să ne dezamăgească. Vagoane româneşti şi austriece (de fapt austriece şi nemţeşti recondiţionate) care chiar dacă nu sunt Orient Expres sunt decente... sperăm. Mai multe foto mâine.

luni, 10 ianuarie 2011

Bucataria!!!

Am fost destul de prins în ultima vreme cu casa şi am cam neglijat blog-ul... dar cred că merită. Cam aşa capătă contur.Blatul este din faianţă, a durat destul de mult până au sosit piesele speciale. De asemenea, a durat ceva până am găsit o plită albă. Poimâine instalarea maşinii de gătit cu lemne!

marți, 14 decembrie 2010

Despre viaţă, stele şi vremuri noi


Sora mea are blog. Un blog mai "serios" decît al meu. Silvana este pasionată de astrologie (dacă vreţi o astrogramă meseriaşă scrieţi-i), metafizică, şi o grămada de chestii "para" care mă cam depăşesc - de exemplu desenele active ?!

Persoane interesate