Despre viaţă, stele şi vremuri noi

Sora mea are blog. Un blog mai "serios" decît al meu. Silvana este pasionată de astrologie (dacă vreţi o astrogramă meseriaşă scrieţi-i), metafizică, şi o grămada de chestii "para" care mă cam depăşesc - de exemplu desenele active ?!

Poate un sms să bată asta?

Romfilatelia a scos emisiunea de timbre pentru Crăciunul 2010.

Dacă veţi primi o felicitare de Crăciun de la mine aşa vor arăta timbrele.

Mă bucur că am redescoperit plăcerea de a primi şi a trimite felicitări - e drept că am primit felicitări în toţi anii (hélas, NUMAI de la prieteni din străinătate) dar abia după ce am reînceput să trimit şi eu am putut să mă bucur, pentru că nu există stînjeneală mai mare decât o felicitare primită de la cineva căruia tu nu-i răspunzi cu aceeaşi măsură.

A match made in Heaven... sau nu?

Am trait sa o vad si pe asta. Rossi concureaza pentru Ducati.

Am visat-o mult timp, mai ales cand se parea ca nu se gaseste nimeni sa struneasca naravasul motor desmo.

Multi si-au rupt dintii cu formidabilul desmo al Ducati-ului, dintre care cel mai rau mi-a parut de Troy Bayliss - ma rugam sa nu se mai chinuie si sa se intoarca in superbike, ceeace s-a si intamplat pana la urma. Alta victima este chiar "nebunul" de Nicky Hayden. Ce sperante imi pusesem cand am auzit ca vine la Ducati... "In sfarsit un stil de pilotaj care o sa poata compensa relele tratamente aplicate pneurior de puterea nestapanita a desmo-ului". Nicky Hayden trebuia sa plece sezonul asta de la Ducati. Inca un sezon cu fiara o sa-l duca spre ratare.

Si ajung la Stoner, singurul beast master, singurul care a imblanzit bestia, l-a batut pe Rossi si pe japonezi atunci cand erau mai buni. In mod normal oricine e in stare sa struneasca un Ducati MotoGP ar trebui sa zburde pe Honda (imi imaginez cum lacrimeaza Hayden cand il podidesc amintirile). Sper sa functioneze si la Stoner.

Rossi. In primul rand nu imi place combinatia asta coloristica, negru cu galben. Prea arata a Darth Vader, von Rothbart al motoGP. Daca vor sa renunte la Ducati Rosso acum cand a venit Rossi macar sa treaca la un solid Ducati Giallo. La Valencia Rossi si Hayden alegeau motoarele. Parca vad ca Rossi o sa aleaga screamer-ul, ceeace o sa-l "ingroape" defintiv pe Hayden. O sa reuseasca Rossi sa faca pentru Ducati ce a facut Schumi pentru Ferarri? Ramane de vazut.

P.S.

Trebuie ascultat comentariul! Aici

Vals cu Bashir la MTR

In sfarsit am vazut si eu Vals... la NCRR.

Vals cu Bashir sta undeva pe acelasi palier cu Persepolis, folosind mijloace diferite dar avand aceeasi autenticitate a produsului autobiografic posttraumatic. Spre deosebire de Marjane Satrapi, care pare la finalul Persepolisului exorcizata, distantata, Ari Folman incheie filmul ramanand acolo. Desi analitic si psihologizant, filmul nu pare terapeutic pentru realizator.

Mi-a placut felul cinematografic in care Ari ne dezvaluie povestea, combinatia de Spellbound si Apocalypse Now urmata de socul finalului, care devine Up Close & Personal ("acesta nu mai este un desen animat").

L'ecrevisse loveste din nou: Coq au vin

De mult imi doream un coq au vin, facut dupa toate regulile artei si ieri Cristina a facut totul posibil. Cocosul a venit tocmai de la Botosani, iar Stefan Kopeczi l-a gatit la L'Ecrevisse.

A fost gatit cu o Feteasca Neagra de Samburesti, vin pe care l-am baut si la masa. O vorba den batrani spune ca trebuie sa folosesti la coq au vin un vin pe care l-ai si bea cu placere lucru care se si intampla cu aceasta Feteasca.

Supa vichyssoise - de praz - a fost un deliciu.

O zi perfecta.

Semi-maratonul Bucuresti 2010: Been there, done this!

L-am alergat, bifand o "new year resolution". Cu sprijinul masiv al familiei mele.

Cristina, mama, tata, surioara - va multumesc ca ati fost (si acum) alaturi de mine.

Faza zilei: o duzina de olandezi care m-au incurajat frenetic "GO Daniel!!!!"

Le-am multumit uimit pentru a-l zari pe taica-meu ascunzandu-se dupa ei.

E bine sa ai un tata vorbitor de limba engleza!

UPDATE

S-au afisat rezultatele. M-am clasat pe pozitia 391 din 506 participanti cu timpul de 2:14:56.

Film pe paine!

Cam asta mananc de cand a inceput Romania International Film Festival. Cum spunea unui tip care iesea in urma mea de la "Ultima vara la Boyita" : Nu am fost niciodata la patru filme unul dupa altul!

Ma rog, in cazul meu ultima data a fost la One world.

Oricum festivalul creeaza dependenta. nu m-am uitat inca cine a (au) fost selectioner dar nu am intalnit inca un film care sa nu merite.

Mai nasol este ca a inceput Animest. Nu se putea coordona un pic? Vorba aceea, mai rasfirat baieti, mai rasfirat. Cat despre zilele filmului de limba spaniola inca nu am apucat sa calc pe acolo.

Luna octombrie e un rasfat total. Intre 22-28 oct ICR organizeaza la Cinemateca si la Studio Festivalul Filmului Rus. E musai de vazut!

Ce s-a mai intamplat cu Andrei Gheorghe?

Tocmai a inceput o emisiune la Chisinau care se cheama (surpriza...): Salutare natiune!

E mai in largul lui intr-o tara care are mult din Romania de dupa Piata Universitatii, cu niste oameni dornici sa dezbata, sa se dezvolte, sa fie europeni (si sa scape naibii de vizele alea!).

Trezeste amintiri?

Prime TV are ceva din PRO TV dinainte de victoria conventiei.

E un razboi acolo. Pentru inimi si minti.

Semi-Maratonul Bucuresti 2010

Ieri am alergat 19 Km, ultima alergare lunga din planul de antrenament pentru semi-maraton. Urmatoarea alergare, de 21,095 Km, va avea loc pe 17 octombrie la Maratonul Bucuresti.

Kendo

Am fost azi sa vedem campionatul balcanic de kendo la sala polivalenta.
Foarte spectaculos, am prins mare parte din competitia fetelor.

Cristina e tentata sa sa apuce iar vazandu-le pe fete. In Japonia era tentata sa-si cumpere echipamentul, mai ales ca masurile ei areau disponibile si cei de la magazinul in care intrasem au imbracat-o din cap pana in picioare.

Competitia se incheie maine. Atmosfera era destul de trista, putini spectatori.

La film cu Lelouch

Ces amours là, parfums de tournage
ÎncÄ�rcat de lesfilms13. - Check out other Film & TV videos.nie

Ce nebunie! Am fost la film, in aceeasi sala cu Lelouch - multumim Anca! Si ce film...
Ces amours là - ultimul film al lui Lelouch, a avut premiera la cinematograful Luceafarul - CinemaPRO. Tot evenimentul a fost penibil, de mucava si amatoristic (nu te-ai astepta de la MediaPRO nu-i asa?). O introducere muult prea lunga a lui Florin Busuioc care semana cu un ferpar citit la Mauseleul eroilor comunisti, si redactata parca pentru a face cunostinta generatiei PRO cu Lelouch.Apoi filmul, o poveste minunata care parca reia si insumeaza toate temele de pana acum ale lui Lelouch. Cu o actrita minunata in rolul principal, Dana Audrey, de fapt singurul personaj consistent construit.

Dupa film un alt moment penibil, cu un mai mare accent pus pe echipa romana decat pe nucleul francez. Ce rateu al echipei mediaPRO...
Nu mai adaug decat ca sala a fost pe jumatate goala.
Un moment de neuitat pentru mine, totusi!

Doua seri cu Eddie Neumann&Tiberian +Bester Quartet

Doua seri despre care am avrut sa scriu si nu am apucat. Eduard Jak Neumann si Mircea Tiberian au concertat doua seri consecutiv la Bucuresti, prima seara la Green Hours si a doua la Art Jazz cafe.
Prima seara, la Green Hours a fost outdoors, pe o vreme cam racoroasa, OK, cu un mic moment in care Lucian Ban i-a luat locul lui Tiberian - plecat sa-si ia si sa consume o bere. A fost OK in compara tie cu a doua seara, de la Art jazz, in care au fost niste momente magice, fara exagerare. Hail to Tiberian si momentului de jam cu Iordache...

In seara asta am fost la Bester quartet. Ce sa zic, gin cuie sau cum se zice sarumana in poloneza. Un mix de milonga Piazzola cu folclor polo-ucrainean. Speechless! Super baietii... In public Marius Chivu, acest cheeky boy care dupa ce a facut o critica fara anestezie Gabrielei Adamesteanu in Dilema, a venit la green Hours in curte, adica in turf-ul 22-ului.

Flugtag - coup de coeur

Aceasta a fost masina noastra zburatoare preferata din parcul Flugtag. WC-ul zburator!

Traian Caldarar - mester in cupru

Traian, Maria si Nicolae sunt o familie de caldarari. I-am intalnit la zilele Bucurestiului, pe splaiul Unirii, intr-un mod aproape providential.

De mult timp cautam niste emesteri in cupru care sa lucreze - din ciocan - niste abajururi pentru bucataria noastra rustica.

Traian poate sa faca asta si inca mai multe, imi pare rau ca nu l-am cunoscut mai de mult. De exemplu poate sa faca un lavoar din cupru sau chiar o cada din cupru. De abilitatile lui te convingi vazand ce lucreaza, nu este nevoie de nimic mai mult. Desigur Traian poate sa faca si cazane de tuica, ceaune din cupru dar si cratiti si tigai din cupru. "Aduceti-mi doar un model" dupa cum spune. Traian Caldarar -dintr-o comuna de langa Medias: 0731419854

Dondurma in centrul vechi!

Nu (mai) sunt un mare fan al restaurantului turcesc Divan de pe "Franceza", tot ce servesc e bun dar au devenit victimele propriului succes: timpii de asteptare iti taie orice chef...
Divan a facut un mic pui care se cheama Divan expres, unde poti gasi minuturi, dulciuri si... inghetata turceasca, dondurma pentru cunoscatori.
Cu acelasi gust ca in Turcia, in seara asta am gasit de cacao si lapte (mmmm!) la pretul de 10 RON cornetul.

Imaginea este doar pentru a va face o idee despre ce este dondurma.

Herta Muller sold out!

Povestea vietii mele... Dupa ce l-am pierdut pe Salman Rushdie la Odeon, acum am tot intarziat sa trec pe la Ateneu pentru bilete si ieri tot era vandut.

Am luat bilete in picioare (multumim!) si probabil ca o se ne aducem niste perne pentru a face mai confortabile treptele.

Pana atunci "Leaganul respiratiei" pe paine.

P.S.
M-a atins intr-un fel greu de explicat Entry-ul lui

Cartarescu din Dilema dedicata sperantei. "Apogeul vietii mele a fost la patruzeci de ani."

O clipa m-am intrebat "oare nu mai spera Cartarescu la premiul Nobel?". Pentru ca eu citind Orbitor-ul am simtit Nobel material. Vine.

Pardoseala de lut ars 3

...si cu asta basta!
Ultima etapa in finisajul pardoselei de teracotta tocmai ce s-a terminat.
Jolt a venit de data asta cu o solutie de impermeabilizare - "sigilcot" - si cu ceara pentru lut ars.

De acum putem sa ne bucuram de pardoseala noastra de caramida, sper, multi ani.

Scrisoarea de la Bayreuth

Tocmai am incheiat a doua corespondenta cu casa de bilete a festivalului de la Bayreuth. Adica am trimis comanda de bilete pentru 2011.
In programul din 2011 nu mai figureaza Inelul si pentru o clipa am avut o strangere de inima... pe urma m-am linistit - in nici un caz nu o sa obtin bilete in (doar) al doilea an de aplicare.
Asa ca am bifat 2 pentru Maestrii cantareti si 2 pentru Tristan si Isolda, pe care numai ce am ascultat-o transmisa de la Bayreuth de Radio Romania Muzical.
Tiime is on my side, yes it is!

L'ecrevisse - Ștefan Kopeczi autrement coiffé

Ce face un restaurant frecventabil?
Desigur, locatia, felul in care e decorat, servirea etc. conteaza.
Insa determinanta ramane mancarea. Bucatarul, la limita.

Ștefan Kopeczi este omul care aduce savoarea.
Provence, Escargot, sunt locuri asupra carora si-a pus amprenta.

Acum Ștefan Kopeczi este chef si antrepenor.
Locul se cheama L'ecrevisse si azi i-am facut o vizita.

Am ales o crema de ciuperci care abia fusese preparata si un gazpacho, care mi-a adus aminte de asemanarile dintre Ștefan Kopeczi si chef-ul din Soul Kitchen.

La felul principal am comandat creveti si Cristina salata de raci, care a devenit banuiesc felul vedeta al bistroului (pe buna dreptate).

Aproape uitasem efectul mancarii gatite de Ștefan Kopeczi. Mai tineti minte in Ratatouille, efectul proustian asupra cronicarului gastronomic? Asa e si cu savorile degajate din bucatele gatite la L'ecrevisse: te transporta.

As vrea sa pot povesti ce era sosul verde care se combina atat de bine cu rosia, sau melanjul atat de adecvat din salata de raci, dar ar insemna sa explic culoarea albastru unui orb din nastere.

Desertul a venit ca o surpriza din partea casei, nougat glace - atat de cunoscuta mie - si, ca o surpriza placuta, o tarta cu pere... ce pere, ce aroma.

L’ecrevisse bistrot (str.Pop de Basesti nr.48 – colt cu str.Horei, in apropierea Foisorului).

Pardoseală de lut ars 2

A doua vizită a lui Jolt, de data asta pentru curăţare cu acid şi aspirare.

Deja pardoseala începe să arate într-un mod familiar, aşa cum speram.

Următoarea etapă şi ultima ar fi impermeabilizarea şi ceruirea.

Cornel

Hei, Cornel este nepotul meu din New Jersey! A urmat cursuri de jurnalism şi creative writing şi acum scrie la mai multe publicaţii. Mai jos este o schiţă din studenţie. Ce surpriză plăcută...

THE SPIRAL INTO MADNESS by Cornelius Bărbulescu

Something wakes me but I don’t want to leave my warm, stiff bed. A fist pounds the room’s door. “Wake up, medication,” shouts a woman. I wish that I could fall back asleep, that my mind could escape this excruciating reality.

“Wakey, wakey,” says my roommate. His dirty hands pull away my cover, letting the cool air sting my body. “Chris, wake up or I’ll tell on you.”

“Get your hands off me,” I say. He giggles, twitching his face like a rat nibbling cheese.

“Ah, Chris, you been mean to me.” His laughter transforms into slow, deep sobs. He runs out of the room, wailing like a child. I hate him so much. I shouldn’t be here.

“Mr. Gonzaga,” says a nurse, appearing at my door. “Davey told me that you called him inappropriate names. This isn’t the first time, and I’m going to tell Dr. Johansson.” She looks at me, waiting for my response. I turn my back to make my bed. “Mr. Gonzaga.” One last corner and the white sheets will be tight enough for military standards. I’m in the army now, private first-class lunatic. “Mr. Gonzaga.” All done.

“Yes?” I say.

“It’s time for medication,” she says, staring at me with her chubby face.

“I know,” I say, making sure to leave the room first.

The hallway floor wasn’t cold as it should be, it was warm and sweaty. “Single file, please,” says a nurse. An inflated stomach bumps me in the back. Before I turn around, a putrid smell forces my body to cringe. You fat bastard. I lift my shirt over my nose and breathe through my mouth.

“Next,” says a nurse. My body can’t handle anymore drugs. I grab the Dixie cup with the name, “Chris G,” sloppily marked on it. “Dr. Johansson put you on some new medication, Chris,” she says, “it will help you focus and relax, so you can get better.” Another sedative. I squeeze it between my fingers, holding it like a tick.

“I don’t think the medicine is helping,” I say, “it’s making things worse. I always feel numb.”

“Chris,” she says, “you have to give it a little time, honey. Once we find the exact balance of medication for you-”

I ignore her brainwashing as I chase down the first pill; I’m too tired to fight. She smiles and nods as the other two slither down my throat. My stomach churns, angry that they weren’t food. I don’t exercise anymore. I mope around, watch the news, and smoke two provided cigarettes a day. I feel like a zombie, mindless and hungry.

All four showers in the bathroom are in use. As the steam sticks to my skin, I feel the drugs enter my blood. My thoughts go foggy as my muscles relax. I stand, shoulders drooped, and I loose all of my anxiety. I stand. The rim of my shirt feels wet. I look down to see spit trickle from my mouth. My arms feel too heavy to wipe away the drool, and I stand. “Hey cutie,” pierces a voice through the fog. Ronny. His black, curly hair finds its way into my sight. “I’ll give you a blowjob for a pack of your smokes,” he says. “Come on, how “˜bout I touch your dick for free?”

One surge, one surge of energy is all I need. With it I free my body and raise my hands. The tip of my elbow sinks into his face, sending his head into the mirror. The fog returns as I stare into the cracked, blood spattered mirror. I’ve gained so much weight here. I shouldn’t be in this place. I’m not crazy, they are. Heavy hands lock my head still as a male nurse injects me with a sedative.

The cushioned pink walls seem welcoming, I’m no stranger. Shackled, like a lunatic. Maybe their mission is to turn me into one.

Persepolis în română!

Cum am putut trece cu vederea o apariţie atât de importantă
- cel puţin până acum?
Persepolis este acum tradus în română. Prima oară am
făcut cunoştinţă cu Marjane Satrapi văzând minunatul film de animaţie. Apoi la Cafeneaua Lente
am văzut benzile desenate, din păcate varianta anglo-saxonă.

Acum Persepolis este tradus în română , o carte care trebuie musai "citită" (musai fiind echivalentul autohton al lui must).

Mi-am reamintit de Persepolis zilele trecute văzând Pisicile persane la MŢR.

P.S.
Marjane la 12 ani si-a cumparat o caseta cu Camel!! ...si una cu Kim Wilde, e adevarat. Oricum, gusturi comune cam prin aceleasi vremuri.

UPDATE

Persepolis s-a lansat pe DVD la Animest!

Program Uranus 144

Ultima gradină de vară veritabila

Sambata, 24 iulie:

Duminica, 25 iulie:

Luni, 26 iulie:

Marti, 27 iulie:

Miercuri, 28 iulie:

Joi, 29 iulie:




Vineri, 30 iulie


















Sambata, 31 iulie:

Pisicile persane

"Vreau doar filme de acţiune, fără dragoste!"

" E mai frumos şi acţiune şi dragoste!"

"Cum poţi să omori 1000 de oameni şi apoi să te îndrăgosteşti?" întreabă falsificatorul de paşapoarte din "Pisicile persane", un film despre muzica underground iraniană. Este un film cu muzică foarte frumoasă, în primul rând, în care restricţiile, cenzura şi opresiunea sunt subtil şi cu umor schiţate. Pentru ca să apară scena confiscării căţelului de către poliţişti, pentru că este "impur", scenă care vine ca un pumn în plex.

"Iranienii nu pot să facă filme proaste" îţi vine să parafrazezi, mai ales că pentru a o convinge pe Cristina să-l vedem i-am spus "ştii, înainte de moda filmului românesc au fost pe val iranienii".

Finalul este un pic melo pentru gustul meu dar filmul îmi aduce aminte de anii 80 din România şi de concertele de la Tănase, înfrăţirea şi de aiurea.

De momentele când Stelian Tănase, care caştiga o pâine organizând concerte, trebuia să-i scoată pe cei de la Timpuri Noi de pe scenă pentru a nu se anula concertul din cauza unor versuri ca "Becule stai aprins, becule, noi te iubim!". Şi noi care îl luam de ţap ispăşitor şi strigam "Tănase patru clase!". Şi apoi momentul revoluţiei când Bulgaru, prietenul meu îmi spune "Băi, ai văzut cine este Tănase patru clase?".

Un film de văzut (ascultat).

Pardoseală de lut ars

Cărămida de pardoseală este un element de caracter al oricărei case meridionale. Terracotta în Italia, terre cuite în Franţa, cărămida de pardoseală ţine răcoare vara şi cald iarna. Vara cărămida de pardoseală în combinaţie cu obloanele şi zidurile groase sunt trioul care explică lipsa aerului condiţionat în casele mediteraneene.

Pentru casa noastră noi am găsit cărămidă de pardoseală la Sighişoara la Siceram.

Montarea s-a făcut direct în şapă.

Acum am terminat prima etapă a finisării, şlefuirea umedă.

In love with Shakespeare

"Pe vremea lui Shakespeare, piesele erau jucate exclusiv de bărbaţi şi atunci de ce nu am încerca noi exact inversul?" şi-a spus Andrei Şerban.

Şi a ieşit Lear. Pe care nu am reuşit să-l văd decât azi. Grădina Icoanei este locul în care am văzut primul meu spectacol de teatru, "Furtuna" de Shakespeare. Era să spun "Furtuna" de Liviu Ciulei. Un spectacol care m-a marcat şi m-a legat iremediabil de Shakespeare şi Ciulei. Bulandra a fost teatrul meu de suflet până la revoluţie. În adolescenţă am aflat de la Florian Pittiş "Cum se numeau cei patru Beatles" şi am învăţat "Poezia muzicii tinere".

Doar până în 89 pentru că atunci Andrei Pleşu, primul ministru al culturii, a făcut cîteva numiri care mi-au schimbat viaţa. L-a numit pe Gabriel Liiceanu la editura politică astfel apărând Humanitas care m-a obligat să renunţ ani buni la televizor - nu mai făceam faţă ritmului în care cărţi de neocolit apăreau. Din punctul ăsta de vedere dacă există o generaţie PRO eu fac parte din generaţia HUMANITAS. A fost apoi Horia Bernea la muzeul PCR, transformat uluitoar în Muzeul Ţăranului Român.

Şi l-a numit pe Andrei Şerban la TNB. Cred că au urmat cei mai frumoşi ani ai teatrului, pentru că nu a fost numai povestea minunată de la TNB dar în tot teatrul bucureştean a fost o emulaţie. Ţin minte când puteai vedea Visul unei nopţi de vară la Comedie în montarea lui Ducu Darie şi la Bulandra în regia lui Ciulei. Ce răsfăţ!

Aşadar ieri am văzut Lear de Andrei Şerban în locul în care Ciulei a montat Furtuna, Visul şi Hamlet. Şi mi-a plăcut!

Cristescu aleargă maratonul

Dupa ce în octombrie a alergat semimaratonul la Bucureşti , Cristescu debutează azi cu primul său maraton la Torun în Polonia. Alături vor fi cei doi fraţi ai săi, ceeace înseamnă că vom avea nişte fotografii de excepţie de la fratele lui, Florin Cristescu . Baftă!

Update

Au sosit pozele!

Primul meu Marghiloman

Povestea spune că Marghiloman în timpul unei vânători a cerut o cafea.

"Nu mai avem apă" a venit replica.

"Folosiţi coniac, atunci" a cerut Marghiloman, şi aşa a apărut contribuţia lui la această plăcere vinovată. Am folosit reţeta de mai jos, găsită pe net:



- 100 gr. de coniac de cea mai buna calitate, Courvoisier, Henessy... - 2 lingurite cu varf de cafea tip "mocca" sau "arabica": Dalmayr, Lavazza, Gevalia... - 1 lingurita rasa de zahar nerafinat se toarna coniacul intr-un ibricel de cupru, si se pune la foc mic impreuna cu zaharul. in momentul fierberii, se ia de pe foc si se adauga cafeaua, mestecand usor. se picura o lingurita de apa rece. dupa ce s-a odihnit cateva minute, se toarna intr-o cescuta de sticla ferecata-n argint si se serveste alaturi de o havana adevarata...



Am folosit un coniac moldovenesc "Călăraşi divin" vechi de 5 ani - nu mi-a plăcut deloc aşa că la fiert cu el.. Cafeaua este Sumatra Siborong-Borong de la Starbucks. Faptul că îi spuneau "extra bold" m-a atras dar... nu cred că voi mai cumpăra vreodată. Nu am luat o havană adevărată, dar mi-am făcut o pipă cu Mac Baren Navy Blend plumcake.



Gustul este intens, nu se compară cu cafelele alcolizate din comerţ (gen irish cofee). Prin fierbere a dispărut gustul de alcool care predomină la coniacul insuficient învechit. Cu zahărul aş lăsa-o mai moale - am pus o linguriţă vârfuită şi nu e cazul, coniacul bun are dulceaţa lui. Surpriza a venit după ce am aprins pipa. Marghilomanul complimentează de minune un tutun bun, dar în nici un caz aromat. Probabil o tigare de foi sau un tutun de pipă nearomat - nuanţa de plumcake este extrem de subtilă la navy blend. Încercaţi asta acasă! Enjoy!

Rahan & cie

Rahan reapare , prilej de locuri comune revizitate, nostalgia PIF et Hercule reînnoită. Pentru generaţia mea contactul cu BD afost făcut prin Pif şi Rahan - iar faptul că a fost tipărit la Casa Scânteii a ajutat, fiind cam singura bandă desenată "vestică" văzută de români, mici şi mari. Am pus vestică între ghilimele pentru că Pif şi Rahan erau editate de partidul comunist francez şi asta se vede, mai mult sau mai puţin. De exemplu eroul meu preferat din adolescenţă, Dr. Justice, doctorul care lucra pentru OMS care "lupta împotriva exploatării, a celor ce ameninţă demnitatea umană şi împotriva persecutorilor copiilor".

M-am întrebat la începutul anilor 90 cum a fost posibil să dea Pif faliment? Am căpătat răspuns odată cu prima plimbare pe o stradă din Bruxelles (nu-i mai ţin minte numele) unde erau librării specializate BD. E copleşitor numărul de titluri, personaje. Şi asta numai în spaţiul francofon. Nici nu vreau să ating măcar spaţiul anglo-saxon cu comics-urile şi super-eroii.

Ce benzi desenate aş fi citit la vremea Pif & Rahan dacă aş fi avut de ales?

Probabil că Asterix şi Obelix, Aventurile lui Tin Tin, Blake şi Mortimer...

Dar acum?

În Japonia am rămas uimit văzând cât de mulţi adulţi citeau în metrou BD. Iar secţiunile BD din marile suprafeţe din Europa (FNAC de ex.) destinate maturilor sunt, ei bine, mari.

În Bucureşti există Librăria Jumătatea Plină găzduită de cafeneaua Lente .

Merită o vizită. BD e un gen care îşi păstrează prospeţimea şi capacitatea de a se reinventa.

Din ciclul "albume pe care mi le-aş fi dorit" am văzut la un amic un album colectiv cu benzi desenate după cântecele lui Jaques Brel. Mi-a plăcut!