"Vreau doar filme de acţiune, fără dragoste!"
" E mai frumos şi acţiune şi dragoste!"
"Cum poţi să omori 1000 de oameni şi apoi să te îndrăgosteşti?" întreabă falsificatorul de paşapoarte din "Pisicile persane", un film despre muzica underground iraniană. Este un film cu muzică foarte frumoasă, în primul rând, în care restricţiile, cenzura şi opresiunea sunt subtil şi cu umor schiţate. Pentru ca să apară scena confiscării căţelului de către poliţişti, pentru că este "impur", scenă care vine ca un pumn în plex.
"Iranienii nu pot să facă filme proaste" îţi vine să parafrazezi, mai ales că pentru a o convinge pe Cristina să-l vedem i-am spus "ştii, înainte de moda filmului românesc au fost pe val iranienii".
Finalul este un pic melo pentru gustul meu dar filmul îmi aduce aminte de anii 80 din România şi de concertele de la Tănase, înfrăţirea şi de aiurea.
De momentele când Stelian Tănase, care caştiga o pâine organizând concerte, trebuia să-i scoată pe cei de la Timpuri Noi de pe scenă pentru a nu se anula concertul din cauza unor versuri ca "Becule stai aprins, becule, noi te iubim!". Şi noi care îl luam de ţap ispăşitor şi strigam "Tănase patru clase!". Şi apoi momentul revoluţiei când Bulgaru, prietenul meu îmi spune "Băi, ai văzut cine este Tănase patru clase?".
Un film de văzut (ascultat).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu