"Pe vremea lui Shakespeare, piesele erau jucate exclusiv de bărbaţi şi atunci de ce nu am încerca noi exact inversul?" şi-a spus Andrei Şerban.
Şi a ieşit Lear. Pe care nu am reuşit să-l văd decât azi. Grădina Icoanei este locul în care am văzut primul meu spectacol de teatru, "Furtuna" de Shakespeare. Era să spun "Furtuna" de Liviu Ciulei. Un spectacol care m-a marcat şi m-a legat iremediabil de Shakespeare şi Ciulei. Bulandra a fost teatrul meu de suflet până la revoluţie. În adolescenţă am aflat de la Florian Pittiş "Cum se numeau cei patru Beatles" şi am învăţat "Poezia muzicii tinere".
Doar până în 89 pentru că atunci Andrei Pleşu, primul ministru al culturii, a făcut cîteva numiri care mi-au schimbat viaţa. L-a numit pe Gabriel Liiceanu la editura politică astfel apărând Humanitas care m-a obligat să renunţ ani buni la televizor - nu mai făceam faţă ritmului în care cărţi de neocolit apăreau. Din punctul ăsta de vedere dacă există o generaţie PRO eu fac parte din generaţia HUMANITAS. A fost apoi Horia Bernea la muzeul PCR, transformat uluitoar în Muzeul Ţăranului Român.
Şi l-a numit pe Andrei Şerban la TNB. Cred că au urmat cei mai frumoşi ani ai teatrului, pentru că nu a fost numai povestea minunată de la TNB dar în tot teatrul bucureştean a fost o emulaţie. Ţin minte când puteai vedea Visul unei nopţi de vară la Comedie în montarea lui Ducu Darie şi la Bulandra în regia lui Ciulei. Ce răsfăţ!
Aşadar ieri am văzut Lear de Andrei Şerban în locul în care Ciulei a montat Furtuna, Visul şi Hamlet. Şi mi-a plăcut!
