Soră-mea a venit de Sf. Petru și Pavel la noi. O cheamă și Paula, ca pe nașul nostru, unchiul Paul. Unchiul Paul era Nașul mult înainte de Coppola, pentru că o botezase pe soră-mea, pe verișoru-meu Paul, pe mine și fusese naș de cununie alor mei. E fratele bunicii materne, unul din cei 11.
Nașii locuiau în Tei, „la curte” și după ce ne-am mutat la București vizitele duminicale la ei erau mult așteptate, pentru cafeaua turcească servită în cești Rosenthal, cu dulceață și apă rece alături. În casa lor trăgeam cu ochiul la litografia cu casa regală a României, ascunsă în dormitor alături de candelă și icoană. Nașul mă lua să-mi arate rațele leșești, prilej pentru a mai trage o dușcă din sticlele de o litră ascunse la streașină sau printre lemnele stivuite pentru iarnă.
Că tot vorbim de onomastică, pe soră-mea o mai cheamă Silvana, alegerea bunicului matern și pe cumnatul meu Luigi.
N-am pregătit cine știe ce, mezze, tort și plăcintă banița, dar tot am mâncat prea mult. Stropite cu țuică de la tata și vin de la Dinescu, adus de cumnatul meu. Bonus, am pregătit o narghilea cu aromă de cireșe. Paul, vărul meu, a lipsit.
