Ne-am trezit la prima oră și la opt eram călare pe Bolero - vara, din cauza căldurii, se călărește dimineața sau seara, pentru a menaja caii, nu neapărat călăreții. Pe urmă am luat croissante calde și am luat micul dejun cu Maia. Săraca e plină de ciupituri de la țânțari - o să-i iau o soluție de la Equitana.
Ce să zic, mi-e greu să o admit, dar e mai bine acasă decât în concediu.
Ieri am dat o tură, ca disperatul, prin București, am văzut Visul lui Adalbert la Scala și am râs (în sfârșit un umor sănătos), am cotrobăit prin Cărturești și mi-am luat un braț de cărți. Am luat bilete la noua piesă a Yasminei Reza de la Nottara, din nou. Luasem chiar în seara zilei semi-maratonului dar am uitat cu desăvârșire.
Am găsit la Cărturești în sfârșit reeditat volumul lui Tomas Transtromer, apărut în 2005. Greu.
O poezie pe care o apreciezi mai mult știind că TT a suferit un accident cerebral în urma căruia nu mai poate vorbi și jumătatea dreaptă a corpului îi este paralizată. El scrie greu, cu mâna stângă. Soția lui Monica este cea care îl ajută acum.
„Înainte, Monica nu a fost niciodată parte a procesului de scriere și nici nu ar fi visat să-i vadă notele lui Tomas. Acum ea ia parte. Tomas scrie, Monica editează, Tomas primește textul înapoi, face schimbări, aprobă rezultatul, continuă să lucreze pe el.” Poeziile lui după accident sunt scurte, în stil haiku, dar atât de consistente.
Un ren în plin soare.
Muștele îi cos și îi cos
umbra de pământ.
sau, fără a fi prea sumbră
Moartea se-apleacă
peste mine, o problemă de șah.
Are răspunsul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu