Oh, those Russians!

Pussy riot, Voina... cam la asta mă gândeam când a început Hamlet-ul lui Nicolai Kolyada. Nu a fost așa de rău dar a fost într-o notă punk, grotesc și a ținut-o așa destul de monoton și linear prima parte. Parcă a fost serbarea de sfârșit de an a băieților din Dumnezeul muștelor. Cu scuipat, pârțuri și nuditate - cred că știu ce NU i-a plăcut Ilenei Lucaciu.
După doi ani începem festivalul, la București tot cu Hamlet. Dacă montarea lui Ostermeier mi s-a părut atunci foarte departe de Shakespeare, la Kolyada Will a apărut abia în a doua parte, destul de puțin. Am ieșit de la Odeon cu dorința de a cumpăra un volum de Shakespeare și să citesc pur și simplu.

Italia anni 60

Ieri am ajuns târziu la călărie, către ora 7 seara. Cristina a avut parte de o demonstrație de leadership aplicat la cai din partea dlui Cezar (de unde idei de viitoare workshop-uri) iar eu am gustat din trapul unui trăpaș pensionat de la Ploiești, Gicu, care m-a făcut să-mi fi dorit să stau într-un sulky mai degrabă decât călare. 
Oricum, în drum către casă Cristina îmi spune că a căzut guvernul. Stupoare!
-Dar ce-ai făcut azi toată ziua, nu ai ascultat un buletin de știri, nu te-ai uitat pe net?mă intreabă Cristina.
Am ascultat Radio Italia anni 60. Nu mă mai satur de postul ăsta de când l-am descoperit pe satelit. Se poate asculta și pe net.

Caro diario

M-am mobilizat și am umplut și eu o pagină de adeziuni pentru Nicușor Dan. Prea ar fi un atentat la bunul simț să nu reușească să strângă semnăturile. Nu știu de ce nu există o mobilizare a binelui, parcă îmi amintește de sloganul binele o duce rău în România.

Nu contenește să mă încânte Măștile lui M.I. E o întâlnire magică cea dintre Liiceanu și M. Ivănescu. Totuși când citesc despre bucătăria de la Agerpres și Lumea mă minunez. Și ce mai citeam Lumea, vorba lui Cioroianu. Agerpres era Ministerul Adevărului în toată regula iar Ivănescu Winston Smith. Prelucratul știrilor,  compilația constructivă cum o numește M.I. , este 1984 curat.

Pe unul dintre canalele franceze, Direct8 cred, am descoperit noaptea o emisiune care are titlul romanului lui Celine, Voyage au bout de la nuit. E ceva pentru insomniaci, o cucoană (recent am văzut și un domn) care citesc cât e noaptea de lungă un roman. Efectul -la mine cel puțin- e garantat, adorm imediat.

Mi-a plăcut Les Intouchables. Nu văd unde este partea incorectă politic, probabil e doar o găselniță de PR. Oricum, ca orice comedie bună franceză va avea parte de un remake la Hollywood. Văzând filmul am devenit interesat de cel care l-a inspirat - Phillipe Pozzo di Borgo. Caut cartea lui Le second souffle.

Uitare

Am avut sentimente amestecate faţă de Margaret Thatcher. În războiul Malvinelor am ţinut cu argentinienii, apoi a apărut The Final Cut şi zvonul (neadevărat) că Waters şi Gilmour s-au despărţit din cauza opiniilor diferite faţă de Maggie m-a făcut să nu o simpatizez prea mult. Priveam stupefiat la telejurnal şarjele poliţiei britanice cînd a introdus poll tax şi nu îmi puteam imagina cum poate supravieţui răscoalei generalizate. Apoi, după ce zidul a căzut, mi-am schimbat radical părerea despre ea şi bătrânul Reagan.
"Mark trăieşte în Africa de Sud, nu mai eşti prim-ministru şi tata... este mort."îi spune lui Maggie fiică-sa, cu o lacrimă în ochi. Şi Maggie o primeşte destul de bine, se repliază repede. Iar Meryl Streep joacă superuman, doar pentru o clipă are privirea aceea. O privire confuză, speriată, de lume care nu mai are nici un reper cunoscut şi nici un înţeles. O ştiu foarte bine. Este privirea bunicii mele în ultimii ei ani.

M-am gândit la ea chiar astăzi, când citeam prefaţa scrisă de Gabriel Liiceanu la Măştile lui M.I. în care îl citează pe Bunuel: De-abia când începi să-ţi pierzi memoria,chiar dacă numai pe bucăţi, îţi dai seama că memoria e cea care ne alcătuieşte vieţile. Memoria noastră este coerenţa noastră, raţiunea noastră, sentimentul nostru, chiar şi acţiunea noastră. Fără ea nu suntem nimic.
Dintr-un motiv misterios, eu eram singurul pe care bunica mea îl mai recunoştea. De fapt nu pe mine mă recunoştea ci în mine îl recunoştea pe Victor, fratele ei mort la cotul Donului.
"Măi Victore"spunea ea, încercând să nu fim auziţi de mama"când ne întoarcem acasă la noi? Am stat prea mult la oamenii ăştia, hai să ne întoarcem acasă". Momentul ăsta este sfâşietor.  Când nu ştii dacă să o laşi în confortul unei identităţi familiare în mijlocul nesiguranţei copleşitoare. Şi apoi fraza care se vrea lămuritoare, cu repere aduse la zi. Eu nu sunt Victor, sunt Daniel, femeia asta este fata ta etc. Fraza lămuritoare care basculează totul, de fapt. Apoi, privirea aceea.

Joshua Bell - ''At Home With Friends'' 2009 - ''Astor Piazzola - Oblivion''

Asculta mai multe audio diverse

Soley, soley

Giuseppe ne-a convins că ceva românesc funcţionează - programul "Casa verde" - aşa că azi ne-a montat panourile, mâine (vorba bancului) dacă suntem cuminţi, le conectează la puffer. Kit-ul vine de la Ferroli, de la care avem şi centrala pe pelete. Numai energii alternative la noi.MIDDLE OF THE ROAD - Soley Soley

Asculta mai multe audio diverse

Festivalul Shakespeare din nou!

Cu încrâncenare, dl. Boroghină mai împinge un an Festivalul Shakespeare.  Şi anul acesta vom avea o rundă bucureşteană, mai ales la Odeon. Fără spectacolul lui Robert Wilson şi Rufus Wainwright, dl. Boroghină a explicat la România Cultural că banii în principal, dar şi disponibilitatea în cazul "berlinezilor" a făcut ca Bucureştiul să aibă un program destul de particular. Damn!
Aşa că în Bucureşti îi vom vedea pe cei de la Propeller cu Henry V şi Poveste de iarnă la Odeon, The Globe theater şi alţii, desigur, a consulta programul.

Izolaţi de Paşti

Când a început ploaia tocmai încheiam o comandă la şezlonguri pe net şi pentru o clipă am ştiut că se va întâmpla. "Ceaţă pe Canal, continentul este izolat" obişnuiau să titreze gazetele britanice.
La fel şi la noi la ţară. Internetul este meteodependent. Şi dacă se întâmplă să cadă într-o sărbătoare... căzut e!

Paştele a fost o sărbătoare leneşă şi îngăduitoare anul ăsta, iar din punct de vedere gastronomic a lipsit mielul, printr-o ciudată asociere. La manejul unde facem călărie sunt nişte capre cu iezi. După ce s-a drăgălit cu ei Cristina a decis că nu mai putem mânca miel. Aşa că ziua 1 au fost inele de calmar a la Happy Grill iar a doua zi  eu am gătit midii după o reţetă văzută la Astuces de chefs.
Două achiziţii importante pe frontul entertainment-ului:
Un arc, săgeţi şi ţintă de la Decathlon, şi...
Narghilea. Narghileaua mă apropie de visul meu de petrecere ideală a verii, mai ales că acum sunt pregătit şi cu o frapieră din tablă zincată.

Horse report

Totul e bine pe frontul cailor. Roxana m-a sunat ieri, trezindu-mă din somn după o noapte de serviciu - genul de situaţie în care mă uit chiorâş la telefon şi-mi spun "Ar fi bine să fie important". Era în drum către mama naibii să salveze un mânz. La Equitana nu aveau lapte praf pentru mânji şi m-a rugat să încerc la Picadilly. M-a mai trezit de vreo trei ori până am luat afurisitul de lapte.  Azi, după călărie, am trecut să o vedem pe Maia şi am văzut şi mânzul. Îţi vine să îl iei în braţe şi să nu-i mai dai drumul.

Maia pe de altă parte e bine mersi iar călăria noastră merge bine, Cristina e în grafic. Azi am călărit pe Sahib, care are un melic, cum pui piciorul în scări porneşte. Azi a fost mai sperios, după ce m-am urcat s-a dat în spate şi s-a lăsat în fund, moment în care am coborât. Pe urmă nu am mai avut probleme, a fost o dulceaţă.

Planeta maimuţelor

Mi-am văzut bunicul matern de două ori în viaţă.
A doua oară mi-o amintesc cel mai bine. Ne-am dat întâlnire la unchiul Stelică.
Unchiul Stelică lucrase în Egipt şi făcuse o grămadă de bani, avea IMS.
De-asta ne vedeam la el, pentru că avea să ne ducă cu IMS-ul la Ciomăgeşti.

Pe drum aveam tot felul de fantezii despre originile numelui - Ciomăgeşti adică - în timp ce mama şi Florina îl compătimeau pe unchiu' Stelică din cauza uneia care îi mânca banii. Florina este mătuşa mea.
Stelică era un tip relaxat, îşi găsise o sinecură genială: era paznicul unui Castel de apă. Nu ştiu ce vă imaginaţi dar castelul ăsta era un rezervor de beton care nu prea avea nevoie de nici un paznic. Nici nu e de mirare că în camera unchiului Stelică erau o grămadă de cărţi. Pe vremuri cărţile erau ca jocurile pe PC. Sau internetul.
Înainte să plecăm spre Ciomăgeşti unchiu Stelică ne-a întins ceva care semăna cu o sticlă de şampon. "Te mai răcoreşte şi miroase şi frumos"a spus unchiu,"o foloseam mult în Egipt. Altfel nu rezistai pe căldura aia". Toată lumea a refuzat politicoasă eu am întins mâinile căuş. "Aşa, dă-ţi şi pe faţă"mi-a spus unchiu' Stelică. "Eşti mai răcorit acum?". Eram, zău că eram. În plus mirosea ca o gumă chinezească. Drumul a durat destul de mult, de la Bascov la Ciomăgeşti, mai ales pentru că aveam rău de mişcare şi în IMS mirosea a benzină arsă. Ne-am oprit de vreo două ori să vomit.
Momentul sosirii a fost tensionat. Bunica a devenit brusc ţeapănă, nu dorea să dea ochii cu Zibilina. Bărbaţii s-au dat jos şi au plecat să-l caute pe bunicul. În cele din urmă a venit bunicul la maşină. "Am venit să te luăm acasă, tăticule" a spus mama, în timp ce bunica tăcea. "Unde să ma luaţi, măi?"a spus bunicu"eu am rostul meu aici, nu pot să plec, trebuie să culeg via".
"Ce faci, măi Daniele?"mi-a zis"hai măcar tu, să-ţi arăt cărţile"şi apoi către bunica"lasă-l măcar pe el, Didino, să-i arăt biblioteca". Bunica nu a fost de acord, spre uşurarea mea, nu mă simţeam în largul meu lângă bunicu-beţivu' cum îi rămăsese numele.
Asta era de când îl văzusem prima oară. Venise la Constanţa şi dorise să iasă doar cu mine. Cel puţin asta îmi aminteam eu până când mama ne-a invitat la masă, să facem un debriefing al vizitei la CNSAS. Le-am povestit cum, la un moment dat securitatea nu ştia unde dispăruse şi o sursă a declarat că este la Constanţa, la fiica lui, dar fiindcă este "un om rău" a plecat cam neinvitat. "Ţin minte", a zis soră-mea"ne-a dus la un film, cred că era Planeta maimuţelor". "Nu" am zis eu"era King-Kong, dar... ai fost şi tu?". Eram dezamăgit, asta era amintirea mea exclusivă cu bunicul. După film, am fost la bodega Govora unde el a băut ţuică şi pentru mine (noi?) a comandat o bucată imensă de ciocolată Casnica. Mama şi bunica au fost foarte supărate că ne-a dus la cârciumă. Pe urmă ne-am referit la el ca la bunicu-beţivu'.

Oribil!!!

După fuga căţelei albinoase a vecinei pentru a petrece câteva zile "of wine and roses" cu maidanezii noştri, vecina mi-a spus că i-a scos vreo 20 de căpuşe.

I-am facut o scurtă inspecţie maidanezului din dotare şi am rămas terifiat. Nişte creaturi monstruoase, de dimensiuni godzileşti năpădiseră animalul.
M-am documentat pe net - şi m-am îngrozit - apoi am trecut la treabă. Am cumpărat gadget-ul din imagine de la Hornbach cu 5 RON şi picături Parakill.
Animalul a fost un pic reticent la primele "extrageri" apoi a stat super, super cuminte. Cred că îl chinuiau rău nenorocitele. Toate erau concentrate în pielea de pe şira spinării, unde nu avea nici o şansă amărâtul să scape de ele.
La final cărare pe ceafă şi 40 de picături de Parakill.
Azi când am alergat împreună jur că părea cel mai fericit căţel din lume.

Lista lui Adrian Messenger

Ce găsesc ieri la Mega Image cu 5 ron? Lista lui Adrain Messenger, tradus impropriu Lista Neagră. Nu m-am putut abţine, deşi am luat hotărârea să cumpăr doar blu-ray-uri.

Lecturi

După o lungă serie Orhan Pamuk şi un interludiu Umberto Eco, m-am hotărât să mai văd "what is cooking" şi am luat Goncourt-ul 2010 şi Man Booker Prize-ul cel mai recent. De fapt, la Houllebecq m-am hotărât pentru cartea care l-a consacrat, Particulele elementare. O carte teribilă, care dincolo de pasaje amuzante despre cohortele de oameni în căutare de dezvoltare personală, de bula New Age etc. construieşte abil, pentru a face sfârşitul mai penetrant, o imagine de imperfecţiune constructivă a lumii în care trăim, a imposibilităţii relaţionării, a unei mari singurătăţi. Loveless, joyless. Într-un fel vine în întâmpinarea crizei religioase care m-a lovit după ce am citit la CNSAS "romanul" suferinţei bunicului meu şi a micimii oamenilor.Din nou, nimic nu e întâmplător. Unul dintre personajele lui Houllebecq nu mai aşteaptă miracole şi reinventează omul, lumea (nu, nu e un SF din anii 60). Nu fără a trece printr-o suferinţă deşirantă. Trebuie să recunosc că finalul - puţin expediat - m-a surprins, nu-l vedeam venind.

Julian Barnes. Ce scriitură fluidă, lină. Să citeşti Barnes este ca şi cum ai merge pe o pernă de aer. Am citit romanul dintr-o suflare, până târziu în noapte. Stilul e foarte british, ceva între Graham Greene şi William Golding dar într-un fel nepretenţios. Povestea, la modul absolut, nu m-a dat pe spate. O lectură agrabilă însă, nu precum caznele (de nerezistat) la care te supune un Pamuk.

Nostalgie

Mă uit la meciul de rugby Toulon -Harlequins şi nu îmi vine să-mi cred  ochilor când văd tribunele din Toulon pline ochi, într-o atmosferă de sărbătoare. Nu pot să nu compar cu cea mai tristă amintire a mea, un meci Dinamo - Saracens, pe Studenţesc, cu 200 de spectatori. Nu vreau să-mi amintesc scorul...

În seara asta, Wilkinson transformă deja a patra penalitate. Poate dacă îl naturalizăm şi noi pe Wilkinson ne mai revenim.

Twixt

După o pauză de zece ani Francis Ford Coppola regiza în 2007 Tinereţe fără tinereţe după nuvela lui Mircea Eliade. Era un demers absolut necomercial, un film pentru plăcerea lui aşa cum a fost Conversaţia după Naşul. Pe vremuri Coppola trebuia să aştepte să aibă un blockbuster pentru a face şi un film pentru sufleţelul lui şi nici nu putea să facă asta prea des pentru că Hollywood-ul nu iubeşte creatorii de film "de artă". Acum se pare că are serenitatea şi disponibilitatea de a face film fără presiunea reţetelor.
A urmat în 2009 Tetro şi acum (premiera a avut loc la TIFF 2011, numai că T-ul nu vine de la Transilvania ci de la Toronto) a ieşit cu Twixt, care i-a entuziasmat pe cei de la Telematin. Val Kilmer (îmi plac fălcile lui de ţărănoi bloncos) este protagonist!
După dispariţia lui Alex Leo Şerban trebuie să spun că cei de la Telematin sunt principala mea sursă de recenzii cine. Cu Gorzo mi s-a întâmplat de câteva ori să nu fiu pe aceeaşi lungime de undă.  Sper să ajungă şi pe la noi pe unul din marile ecrane...

Trap aşezat

Cristina a mers pentru prima oară la trap aşezat. Fără probleme! Căluţul este o corcitură, un cal "comun" foarte frumuşel, zici că este un palomino aşa pătat cum este.