joi, 19 iulie 2012

Nașul 2

Am primit o parte din fotografiile de la nunta din Nurnberg pe mail. Varianta finală o să fie sub forma unui album cartonat. În afară de fotograful profesionist, la masă au fost și mai multe aparate de fotografiat de unică folosință, pe film. Așa că, material ar trebui să fie suficient.
Mirii sunt Roman, herr doctor la universitatea din Erlangen, cercetător în mecatronică la Paderborn și Nicole, care are rădăcini americano-germane (sora-sa Charisse e o apariție!). Cununia a avut loc în Furth iar „masa și dansul” la Hirshvogelsaal, un loc impresionant din incinta castelului Tucher, a cărui grădină am putut să o folosim.
Biserica a fost cât se poate de riguroasă cu tradiția (adică versiunea lungă) și în plus totul a fost bilingv, română și germană. Părintele, clujean, ne-a tăiat chitanță pentru banii de cununie - deh, Germania.
Sala Hirschvogel e muzeu, renovată în 2000, care se poate închiria pentru „evenimente”. Până mai spre seară ne-am zbenguit în gradina Tucher bând cocktail-uri și făcând fotografii, apoi am intrat în „muzeu” unde a urmat masa sub forma unui bufet (bucătărie nu este) care în buna tradiție germană a ținut până la oră fixă, după care s-a strâns bufetul și a început muzica. Tatăl miresei, dl. Johnson, a executat un dans de mare angajament cu Nicole, dar nu un vals ci ceva pe muzică soul, de ne-a căzut maxilarul tuturor.
Închei spunând că nevastă-mea a purtat o rochie Donna Karan iar eu ultimul costum făcut de Enache, croitorul meu de pe vremuri.

Niciun comentariu:

Persoane interesate