Am făcut prima incursiune în pădurea de lângă noi. I-am dat roată cu bicicletele mai întâi, pentru că nu prea se vede nici o intrare iar pădurea este înconjurată de un șanț. Câinii au stârnit două căprioare, una avea un ied (nu e nici o teamă că maidanezii mei ar putea face rău vreunei sălbăticiuni. Mirosul lor este la pământ, cel puțin față de câinii de vânătoare, astfel că după ce vietatea se pierde în desiș se opresc fără nici un indiciu).
Odată intrați mai adânc în pădure am descoperit o hrănitoare de fân pentru iarnă.
Noua premieră Yasmina Reza de la Nottara, Zeul Măcelului, este de fapt tot Doamne... ce măcel! pus în scenă la comedie. Mare decepție! Credeam că o ia și Yasmina Reza pe urmele lui Eric Emanuel Schmidt ca număr de montări, dar nu a fost să fie. Tot două piese rămân, Zeul/Doamne... și Artă.
E oficial, facem o grădină. Am îngrădit o porțiune de teren cu dulapi de lemn, pe care să o umplem cu pământ. M-am gândit să sap „fundul” la cazma înainte de a pune pământul... ei, aș! Nici vorbă să intre cazmaua în pământ. Mai udăm...
Încet, apar și decorațiuni pe pereți. Două tablouri și două pele-mele-uri cu fotografii de familie. Codruța Cernea, care îmi place atât de mult, are o nouă expoziție în București, la noua(!) sală a Comediei. Între timp cota ei a crescut și nu știu când, printre terminat casa, schimbat mașina etc. o să găsim bani să ne atârnăm un tablou de-al ei pe perete.
Pianul creează dependență. De dragul lui m-am apucat de studiat notele de acolo de unde le-am lăsat cu chitara. E grozav să recunoști după o partitură care este Menuetul în sol major de Bach.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu